FOTO // Ce mănâncă? Cum arată o fostă Miss România, după aproape 30 de ani
Câștigătoarea ediției din 1991 a titlului de Miss România și prima participantă a României la Miss Universe, actrița Daniela Nane a uimit cu ultima ei apariție publică.
Expresia cum că „timpul nu iartă pe nimeni” nu i se potrivește deloc Danielei Nane, care și-a conservat frumusețea într-un mod incredibil.
Prima Miss România de după 1989 a fost una dintre frumusețile răpitoare ale patriei și, odată cu trecerea timpului, a fost mai preocupată de cariera de actriță de teatru și film decât să-și exploateze calitățile fizice.
Cu toate acestea, ea arată incredibil, cu ten perfect, fără riduri și foarte luminos, dar și cu un corp tras ca prin inel. Poate o îngrijire specială sau genele bune au ajutat-o pe Daniela Nane să arate atât de bine la 45 de ani pe care îi împlinește spre finalul acestei luni.
Actrița s-a căsătorit în această vară cu fostul ministru Adrian Cioroianu, iar căsnicia alături de el pare s-o facă o femeie împlinită, pentru că la fiecare apariție o vedem cu zâmbetul pe buze.
Sursa: click.ro
Comisarul european pentru Justiție salută numirea noului procuror general al R. Moldova
Mircea Geoană afirmă că „pariul” Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB în apărare e riscant: „Declinul său economic se va accelera”
METEO // Cod galben de ploi și vânt puternic în R. Moldova: Cum va fi vremea în iunie