ÎNGROZITOR // O femeie din Comrat și-a înăbușit copilul
O femeie originară din satul Congazcic din raionul Comrat și-a ucis copilul de numai nouă luni. Mama i-a acoperit micuțului intenționat nasul și gura și ca rezultat acesta s-a asfixiat.
Potrivit polițiștilor din Comrat, tragedia a fost anunțată pe 28 februarie de medicii de la salvare, care au constatat decesul copilului. Mama, în vârstă de 23 de ani, nu și-a putut explica gestul, iar oamenii legii au solicitat o expertiză psihiatrică.
Primarul din Congazcic, Dmitri Ichizli, a declarat pentru gagăuzinfo.md că familia era una absolut normală, cu o gospodărie bună, cu un comportament adecvat, iar femeia nu dădea de bănuit că ar avea probleme psihice.
Tânăra mamă nu este originară din Congazcic, iar tatăl copilului a fost luat de la orfelinat, fiind înfiat de o familie din sat. „E foarte muncitor. Nu pot spune nimic rău despre dânsul. Familia era cumsecade”, a precizat primarul.
Cazul a fost transmis Procuraturii raionale din Comrat.
R. Moldova are procuror general cu mandat deplin după doi ani și jumătate de interimat la șefia Procuraturii Generale: Ion Munteanu a depus jurământul de accedere în funcție. „A venit timpul să se facă mai multe, mai repede, mai ferm și mai corect”
VIDEO // Ansamblul „Hecenii”, în TOP 3 la „Românii au talent” şi premiu de 10 mii de euro: „Noi ne-am trăit visul”
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte EXISTĂ. Cum poți rămâne tânăr biologic până la bătrânețe: Descoperirea care schimbă total viața oamenilor