Doi actuali deputați și doi foști miniștri se vor consilieri municipali în Chișinău
Consiliul Executiv al Partidului Socialiștilor a aprobat astăzi candidatura Zinaidei Greceanîi pentru funcţia de primar general al Chişinăului și a desemnat candidații care vor lupta pentru fotoliul de consilier municipal.
În lista consilierilor au fost incluse mai multe persoane „competente şi profesioniste, capabile să oprească haosul din capitală şi să facă ordine în oraş”, spun socialiștii.
Este vorba despre doi actuali deputați: Ion Ceban și Vlad Batrâncea, dar și doi foști membri ai Executivului în perioada în care acesta era condus de Zinaida Greceanîi: ex-ministrul de Externe, Andrei Stratan, și Larisa Catrinici, fost ministru al Sănătăţii.
PSRM va depune cererile de înregistrare a candidaților imediat ce Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău va stabili ziua şi locul primirii actelor.
Nicolae Enciu // Rescrierea istoriei pentru a folosi doctrinei bolșevice, una din consecințele suferite de țările intrate sub dominația URSS după cel de al Doilea Război Mondial
Nicolae Negru // Ne despărțim de Băsescu sau eu cu cine votez la europarlamentare?
Agricultori din R. Moldova, vizite de studiu în Germania și Austria pentru a prelua experiența funcționării camerelor agricole