CADOUL lui Nicolae Timofti pentru președintele României
Președintele României, Klaus Iohannis, va gusta vin din colecția vinăriei Purcari. Cadoul vine din partea președintelui R. Moldova, Nicolae Timofti.
Astăzi, 31 martie, șeful statului l-a primit pe Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în R. Moldova, Marius Lazurca, prilej cu care i-a transmis omologului său român, Klaus Iohannis, o sticlă de vin din colecția vinăriei Purcari „Maluri de Prut”, lansată recent.
Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, „Nicolae Timofti dorește să-și exprime astfel sprijinul pentru eforturile producătorilor autohtoni de diversificare a piețelor de desfacere, acest lucru contribuind inclusiv la securizarea economiei R. Moldova”.
Amintim că Ambasadorul României în R. Moldova, Marius Lazurca, își încheie mandatul la Chișinău, după șase ani de activitate. Lazurca a fost numit ambasador în R. Moldova în anul 2010.
R. Moldova are procuror general cu mandat deplin după doi ani și jumătate de interimat la șefia Procuraturii Generale: Ion Munteanu a depus jurământul de accedere în funcție. „A venit timpul să se facă mai multe, mai repede, mai ferm și mai corect”
VIDEO // Ansamblul „Hecenii”, în TOP 3 la „Românii au talent” şi premiu de 10 mii de euro: „Noi ne-am trăit visul”
Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte EXISTĂ. Cum poți rămâne tânăr biologic până la bătrânețe: Descoperirea care schimbă total viața oamenilor