Plimbați prin istoria românilor
Trustia, elegii politikoase
Barometrul opiniei publice molotovenești a înregistrat un nou record național de la origini și până în prezent: 88 la sută din cetățenii cu drept de vot consideră că Republica Molotova se îndreaptă stabil într-o direcție greșită, 8% consideră că direcția este bună, 3 la sută nu știu încotro merg și nu le pasă, iar 1% au refuzat să răspundă din principiu și valori. Puțin a rămas să strige toți molotovenii „Putin!”. E un record ce merită fixat în ghinisbuc.
Acum stau și mă gândesc ce am face dacă ne-am afla într-un tren care se îndreaptă în direcția opusă celei indicate pe biletul cumpărat la casă. În loc să sărim din vagoane sau să-i obligăm pe mașiniști să întoarcă trenul în direcția cuvenită, am urmări răbdători peisajul mioritic de după geam, așteptând schimbarea echipajului locomotivei, peste patru ani. Neștiind specificul nostru local, străinii ar zice că ceva e în neregulă cu noi, dar nu e deloc așa. Nouă, molotovenilor, ne place să fim plimbați prin istoria românilor de pretutindeni. Și, la urma urmei, unde ne-am grăbi? Soarele se stinge abia peste patru și ceva miliarde de ani. Până atunci mai este.
Al vostru scrupult, refutard, Ion Buraga
Mircea Geoană afirmă că „pariul” Rusiei de a investi aproape jumătate din PIB în apărare e riscant: „Declinul său economic se va accelera”
METEO // Cod galben de ploi și vânt puternic în R. Moldova: Cum va fi vremea în iunie
UTIL // Ce trebuie să facă apicultorii din R. Moldova pentru a produce miere ecologică, mai scumpă cu 30% și mai căutată pe piața UE: „În R. Moldova, sănătatea și dezvoltarea albinelor este mai favorabilă”