Tatăl lui Nicolae Popa, pompierul în vârstă de 21 de ani care în noaptea de 25 noiembrie 2014 a murit la datorie, şi-a stăpânit cu greu emoţiile. Era singurul său copil, după ce a mai pierdut înainte alţi doi.

La Reşedinţa de stat a venit şi fratele pompierului Gheorghe Şova, tânărul în vârstă de 24 de ani, care, la fel, nu a reuşit să iasă din magazinul cuprins de flăcările uriaşe.

Cu ordinul "Pentru Vitejie" s-a ales şi Boris Iliescu, unul dintre pompierii, care în urma incendiului devastator a fost rănit.

Pompierul spune că nu va uita vreodată calvarul prin care a trecut, dar, în acelaşi timp, afirmă că nu va renunţa pentru nimic în lume la această meserie.

Un alt pompier care a fost rănit în acel incendiu urmează să-şi primească distincţia în cel mult două luni, atunci când îşi va reveni complet. Amintim că nenorocirea s-a întâmplat la sfârşitul lunii noiembrie, anul trecut, după ce flăcări uriaşe au cuprins un magazin de materiale de construcţii din Teleneşti.

Mai mulţi salvatorii au intervenit pentru lichidarea incendiului, însă tavanul imobilului s-a prăbuşit peste ei. Doi au murit, iar alţi doi au fost grav răniţi.