Potrivit raportului de audit, primele angajaţilor acestei instituţii au înghiţit anul trecut sume colosale din bugetul de stat. În timp ce legea permite funcţionarilor publici să încaseze o singură primă pe an, cei de la Consiliul Concurenţei au luat câte cinci, inclusiv la 8 martie. Inclusiv bărbaţii. 

Potrivit raportului de audit, pe lângă salarii, cei 56 de angajaţi ai Consiliului Concurenţei au încasat, pe parcursul anului 2014, prime în valoare de peste două milioane de lei. Conducerea instituţiei a împărţit bani de Ziua funcţionarului public, Ziua Economistului, Ziua juristului, Ziua concurenţei, dar şi de Ziua femeii, când şi-au luat prime şi bărbaţii.

Legea cu privire la sistemul de salarizare a funcţionarilor prevede că persoanele cu funcţii publice pot beneficia de o singură primă pe an. Cei de la Consiliului Concurenţei, însă, consideră că merită mai mult de atât, întrucât numărul personalului angajat în instituţie ar fi prea mic, iar volumul de muncă - prea mare.

„Noi am activat într-o limită foarte mică de personal. A trebuit să angajăm oameni, dar nu am avut fizic unde să-i aşezăm. Noi cu oameni mai puţini eram obligaţi să facem tot volumul de muncă care era să fie realizat de oamenii care trebuia, dacă am fi putut, să-i angajăm”, a explicat preşedintele Consiliului Concurenţei, Viorica Cărare.

Bugetul Consiliului Concurenţei pentru anul 2014 a fost de 13 milioane de lei, dintre care opt milioane au fost alocate pentru cheltuieli salariale.