Noul contract ar putea fi semnat la sfârşitul acestei săptămâni, scriu britanicii. Pilotul britanic, în vârstă de 30 de ani, şi-a negociat singur termenii înţelegerii cu oficialii team-ului german.

"Ar trebui să fie semnat săptămâna asta, nu sunt motive să nu fie. Sincer, este făcut în proporţie de 99,6 la sută. Nu mai sunt negocieri, doar chestii legate de acte", a declarat Hamilton.

Potrivit BBC, Hamilton, care a sosit anul trecut la Mercedes, după şase sezoane în care a concurat pentru McLaren, va primi aceeaşi sumă de bază ca actuala înţelegere, circa 28,5 milioane de euro, la care se vor adăuga bonusuri de performanţă.

În funcţie de câte curse va câştiga şi dacă va deveni din nou campion mondial, venitul lui ar putea depăşi lejer 37 de milioane de euro.

Salariul campionului mondial en-titre este comparabil cu cel al lui Fernando Alonso, care primeşte 37 de milioane de euro pe an, conform unui contract pe trei ani cu McLaren-Honda, şi cu cel al germanului Sebastian Vettel, care încasează 46 de milioane de euro de la Ferrari, în primul an al înţelegerii.

Salariul lui Vettel este mai mare în primul an pentru că Ferrari i-a promis multe bonusuri ca primă de instalare. Din al doilea an, venitul lui va scădea la 27,5 de milioane de euro, salariu de bază, iar bonusurile vor fi numai pentru titlul mondial şi pentru curse câştigate.