„Poliţia a fost informată de către angajaţii de la pază care au comunicat că o persoană necunoscută a aruncat ceva suspect peste gard, ulterior după ce poliţiştii au efectuat verificări, iar geniştii au examinat acel colet s-a constatat că coletul conţinea nişte acte, documente, scrisori, într-un final s-a constatat că acel colet nu prezenta pericol sau substanţe explozibile. Poliţia va întreprinde măsuri pentru ca persoana să fie identificată şi respectiv să-i fie calificate acţiunile conform legislaţiei în vigoare”, a declarat şeful serviciul de presă Poliţia Municipală, Adrian Jovmir.

Amintim că aseară, în jurul orei 18, geniştii au fost alertaţi de către reprezentanţii Ambasadei britanice la Chişinău. Asta după ce angajaţii serviciului de securitate ai misiunii diplomatice au văzut cum un trecător a aruncat un pachet peste gardul instituţiei.