​Ambasadorul canadian a declarat, într-o discuţie cu premierul iordanian Abdallah Nsour, că Ottawa îşi va „onora angajamentul de a primi 25.000 de refugiaţi sirieni (din taberele de refugiaţi) din Iordania, Liban şi din Turcia, înainte de sfârşitul anului”.

„Iordania va fi punctul de plecare pentru aceşti refugiaţi”, care urmează să fie transportaţi în Canada cu avionul, a adăugat Saccomani. „Costul de primire” (a refugiaţilor) este estimat la 1,2 miliarde de dolari, a adăugat ambasadorul.

„Costurile şi alte detalii vor fi dezvăluite marţi”, a declarat ministrul pentru imigraţie canadian, John McCallum, în timpul unei conferinţe de presă la Ottawa.

În ultimele zile, mass-media canadiene au afirmat, citând un document confidenţial, că guvernul intenţionează să transporte 900 de refugiaţi sirieni pe zi din Iordania spre Montreal şi Toronto, începând cu 1 decembrie. Din aceste oraşe, refugiaţii vor fi apoi direcţionaţi spre două baze militare în Ontario şi Quebec, sau vor fi găzduiţi temporar, potrivit acestui document.

Cu toate acestea, respectivele informaţii au fost considerate „depăşite” de ministrul canadian al sănătăţii, Jane Philpott.

Opinia publică din Canada este divizată în ceea ce priveşte primirea în masă şi grabnică de refugiaţi, 54% dintre canadieni opunându-se acestui lucru, potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută.