„Am petrecut câţiva ani importanţi pentru mine aici, în perioada 2007-2011. Cred că situaţia politică e dezamăgitoare comparativ cu ceea la ce ne aşteptam în 2010. Cred că guvernul a dezamăgit într-o oarecare măsură, dar întotdeauna e o zi de mâine. Cred că acum situaţia îi va face pe politicieni să-şi înveţe lecţiile în urma evenimentelor de după 2010 şi să perfecţioneze guvernarea. Îmi pasă de Moldova, am investit mult efort în succesul acestei ţări, mai am şi legături de familie aici. Mă simt acasă la Chişinău şi aş vrea să văd ca această ţară să devină una prosperă şi bogată. Chiar cred că astăzi ţara are şanse să devină o ţară europeană de succes”, a declarat oficialul european într-un interviu pentru Europa Liberă.

Kalman Mizsei, care acum este reprezentantul Uniunii Europene la Kiev, responsabil pentru reforma sectorului de securitate civilă, susţine că Republica Moldova are nevoie de reforme similare cu cele necesare Ucrainei, unde există o legătură strânsă dintre politică şi mediul de business.

„Cred că în această regiune post-sovietică există o interacţiune puternică dintre business şi politică. Trebuie schimbată situaţia în care antreprenorii sunt în acelaşi timp şi politicieni, care finanţează partide politice uneori din umbră, alteori direct. Specificitatea Ucrainei e că are astfel de oameni demult, aşa-zisele structuri oligarhice. Antreprenorii cumpără judecătorii, procurorii, finanţează candidaturi politice în Parlament. Destul de mulţi parlamentari sunt şi ei antreprenori care-şi finanţează propriile campanii politice. E o relaţie defectuoasă dintre business şi politică şi acest lucru e o mare problemă”, a spus fostul reprezentant al UE pentru RM.

Fiind întrebat dacă viitorul european al Republicii Moldova depinde de viitorul european al Ucrainei, Kalman Mizsei a declarat că nu poate comenta acest subiect, dar poate spune că Uniunea Europeană măsoară progresul diferitor ţări în baza meritelor fiecăreia. 

„Desigur, în ceea ce ţine de geopolitică, există o interacţiune dintre situaţia din ambele ţări. Dar pentru Moldova e important să implementeze reforme şi să-şi facă temele pentru acasă, iar UE va reacţiona pozitiv. Acelaşi lucru se referă şi la Ucraina. Faceţi reforme şi UE va reacţiona pozitiv”, a adăugat Kalman Mizsei.