Un membru al echipajului şi un copil aflat printre pasageri au supravieţuit, a declarat purtătorul de cuvânt prezidenţial Ateny Wek Ateny. Acesta a adăugat că este posibil ca la bordul avionului să se fi aflat 20 de persoane, membrii echipajului şi zece sau 15 pasageri. Un număr neprecizat de persoane au murit la sol la momentul impactului, a adăugat Ateny.

Un ofiţer de poliţie a declarat sub protecţia anonimatului că cel puţin 41 de persoane au murit, estimare confirmată de un martor de la faţa locului. Potrivit Agerpres, aparatul de zbor s-a prăbuşit pe o insulă situată pe Nilul Alb, al cărui curs se află la circa 800 de metri de pista aeroportului din Juba.