Arabia Saudită dublează prețul apei din cauza ieftinirii petrolului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Arabia Saudită a decis să majoreze prețul apei pentru consumatorii non-rezidențiali, o dovadă că Guvernul a început să reducă subvențiile în condițiile în care prețul redus al petrolului pune presiune pe buget, transmite Reuters.

Din 16 decembrie, prețul plătit de consumatorii industriali, organismele publice și marile companii pentru un metru cub de apă va crește până la 9 riali (2,40 dolari) de la 4 riali în prezent.

Potrivit surselor oficiale citate de presa din Arabia Saudită, Guvernul vrea să reducă creșterea consumului de apă și să descurajeze risipa.

În schimb, consumatorii casnici, care se bucură de mult timp de prețuri scăzute la apă, în conformitate cu subvențiile generoase oferite de Guvern, nu vor plăti prețuri mai mari.

Reducerea la jumătate a prețului petrolului în ultimele 12 luni a făcut ca deficitul bugetar al Arabiei Saudite să treacă pragul de 100 de miliarde de dolari, punând presiuni asupra autorităților să reducă cheltuielile chiar dacă Guvernul ezită să facă reduceri în domeniile sensibile.

Decizia guvernului ar putea ajuta la reducerea consumului de energie, deoarece o mare parte din apa consumată în Arabia Saudită este produsă de instalațiile de desalinizare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...