Explozie în București: Zeci de morți și răniți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puțin 27 de persoane și-au pierdut viața iar alte 146 au fost rănite într-o explozie dintr-un club de noapte din București, care a avut loc vineri seara.

În local s-ar fi aflat în acel moment aproximativ 400 de oameni.

Explozia a fost provocată de artificiile din timpul unui spectacol, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan.

Potrivit celor aflaţi la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creând o busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator.

Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta ieşind în valuri pe uşa de la intrare.

Potrivit acestora, incendiul a izbucnit în jurul orelor 22.15 – 22.20, iar primele ambulanţe au sosit după circa un sfert de oră. La faţa locului au venit ulterior zeci de ambulanţe, unii dintre răniţi fiind preluaţi şi duşi la mai multe spitale din Bucureşti. Unora dintre cei răniţi li s-a acordat primul ajutor pe caldarâm. Intervenţia a fost îngreunată de accesul dificil al ambulanţelor în curtea clubului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...