Doi astronauţi americani au realizat o premieră pe ISS

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi astronauţi americani au petrecut aproape şapte ore pe orbită, miercuri, efectuând mai multe activităţi de mentenanţă şi de fixare a unor dispozitive electrice în exteriorul ISS, pentru a pregăti modulele în care vor fi amplasate sistemele la care se vor andoca viitoarele taxiuri spaţiale.

Scott Kelly, comandantul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), şi inginerul Kjell Lindgren au părăsit avanpostul miercuri, în jurul orei 12.30 GMT, aceasta fiind prima ieşire pe orbită pentru ambii astronauţi, potrivit Reuters.

NASA sperase că ISS va fi echipată cu două sisteme noi de andocare înainte de sfârşitul acestui an, ce vor fi utilizate de viitoarele taxiuri spaţiale – dezvoltate de companiile Boeing şi Space Exploration Technologies (SpaceX).

Însă primul sistem de andocare a fost distrus în timpul lansării eşuate a capsulei Dragon a companiei SpaceX, în iunie.

Cu toate acestea, NASA se aşteaptă ca aceste sisteme de andocare să fie amplasate în exteriorul ISS înainte ca Boeing şi SpaceX să înceapă zborurile de testare a viitoarelor capsule spaţiale, care sunt programate în 2017.

Continuând o serie de operaţiuni iniţiate de NASA în urmă cu opt luni, Scott Kelly şi Kjell Lindgren au instalat în exteriorul ISS cablurile electrice şi cablurile de date care vor fi utilizate de viitoarele sisteme de andocare.

Primul sistem de andocare este aşteptat să sosească pe ISS la începutul anului 2016.

NASA lucrează în prezent la înlocuirea echipamentelor distruse în accidentul din iunie şi speră că al doilea sistem de andocare va ajunge pe staţie în aprilie 2017.

Cei doi astronauţi americani au instalat miercuri şi un scut termic peste Alpha Magnetic Spectrometer, un detector de particule ce valorează 2 milioane de dolari, un experiment internaţional care încearcă să elucideze misterul ce înconjoară materia întunecată, razele cosmice şi alte fenomene care emit cantităţi mari de energie.

Noul scut va proteja mai bine acel instrument împotriva temperaturilor extreme din spaţiu, în speranţa de a-i extinde durata de funcţionare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...