De o săptămână de zile, de când a fost arestat preşedintele PLDM Vlad Filat, Republica Moldova trăieşte sub imperiul unei revelaţii. Un singur nume este repetat, reluat obsesiv în cele mai diverse combinaţii gramaticale şi contexte semantice: Vlad Plahotniuc.
Este „oligarhul din umbră”, cel despre care toată lumea spune că ţine sub papuc instituţiile de drept, că face şi desface majorităţi parlamentare, că decide de unul singur încotro o va lua Republica Moldova: va mai cocheta cu Vestul, încercând să-i vândă gogoriţa unei pretinse coaliţii pro-europene, sau o va cârmi spre Est, aducându-i la guvernare, într-o formă sau alta, pe suspect de cooperanţii Dodon şi Voronin.
Nu ştiu dacă liderul informal al Partidului Democrat, cel care a renunţat la toate funcţiile politice şi chiar la calitatea de membru de partid, şi-a dorit acest prim-plan, această supraexpunere. Cei mulţi care strigau împotriva „oligarhilor”, a corupţiei şi sărăciei, au rămas acum, după reţinerea lui Filat, cum bine s-a observat, cu o singură ţintă – Plahotniuc. Spre el arată deputaţii din PLDM care au îmbrăţişat, mai nou, agenda societăţii civile protestatare, cerând reformarea justiţiei din Moldova. Deşi nu-i rosteşte numele, ci pur şi simplu clamează demisia întregii guvernări – ca şi anarhistul Usatîi din stradă (ba arestat, ba eliberat) –, opoziţia din parlament îl obligă pe Plahotniuc să caute soluţii pentru o nouă majoritate, care să-i permită să amâne alegerile anticipate, dacă nu să le evite cu totul.
E o situaţie paradoxală, probabil cea mai ciudată de la declararea independenţei încoace. În Republica Moldova au dispărut demarcaţiile ideologice. Să mai ieşi acum în piaţă şi să strigi „Jos comuniştii!” sună ridicol. Care comunişti? Voronin e privit ca o relicvă a trecutului, un bătrânel care zâmbeşte inconştient atunci când Vlad Filat îi proroceşte, în ultima sa cuvântare înainte de arestare, căderea iminentă pe care i-o pregăteşte acelaşi Plahotniuc. La fel de stupid a-i arăta dacă ai striga „Jos socialiştii”! Care socialişti? Cine-l ia în serios pe Dodon, care fuge săptămânal la Moscova după instrucţiuni – un politician inconsistent, gongoric, lipsit de orice brumă de autonomie.
Spunea Emil Cioran prin anii ‘60 ai secolului trecut: „Priviţi la campaniile electorale din Franţa, dacă n-ar fi şi o componentă utopică, ar fi o ceartă între băcani!” Este exact ce avem azi în Moldova: un bâlci, o mascaradă politică dizgraţioasă. La noi nu ideile („utopiile”), nu aderenţele doctrinare fac „marea politică”, ci banii. Locurile pe listă le cumpără tot felul de samsari cinici, intelectualii sunt înlăturaţi – exigenţele lor, spiritul lor critic îi supără pe aranjorii de partid –, contează doar indivizii care pot cotiza. Şi cum bani în Moldova au în general doar delincvenţii, hoţii şi spărgătorii de bănci, să nu ne mirăm de „selecţia naturală” pe care o etalează parlamentul de la Chişinău.
În epoca noastră „post-istorică”, „post-ideologică” şi „post-industrială” (în sensul că de mult am rămas fără industrie în Moldova!), o persoană privată, un politician lipsit de discurs şi de viziune pentru ţara sa, dar cu o patimă aprigă pentru intrigi şi operaţiuni sub acoperire, urmează să aleagă între multiplele posibilităţi de evoluţie, care ni s-au deschis în faţă, ameţitor. Un asemenea moment de cotitură dramatică poate fi moţiunea de cenzură anunţată pentru joi, 29 octombrie. Alianţa nu dispune de voturile necesare pentru a se menţine la putere, dacă nu-şi va asigura susţinerea deputaţilor independenţi, iar opoziţia de stânga nu are suficiente voturi pentru a demola guvernul. Totul va decide Partidul Democrat, care deţine pârghii importante pentru a-şi convinge partenerii de coaliţie – se vorbeşte intens despre şantajul cu dosarele de la Procuratura subordonată lui Plahotniuc. În această confruntare surdă, PLDM-ul nu are decât varianta rezistenţei, dacă mai vrea să supravieţuiască pe scena politică. În timp ce liberalii lui Mihai Ghimpu, după ce au votat disciplinat ridicarea imunităţii lui Filat, declară acum că nu vor susţine moţiunea împotriva guvernului, că le „pasă” de unitatea coaliţiei. Fără a se întreba cu ce preţ poate fi menţinută aceasta.
Preţul l-a sugerat chiar liderul PL, care nu mai arde de dorinţă să-i vadă demişi pe şefii de la Procuratură şi CNA, pentru că, în opinia lui, aceştia au nişte dosare de dus până la capăt. E un pretext fals. Demiterea celor doi este cerută tocmai pentru că nu şi-au făcut datoria. Inconsecvenţa liderului liberal este aspru criticată de presă şi de societatea civilă. Justificările sale inabile demonstrează – susţin mai mulţi comentatori – că omul execută o partitură scrisă de alţii, de vreme ce-şi face infidelităţi propriilor declaraţii privind invitarea unui procuror european în Moldova. Dar poate că, cine ştie?, Mihai Ghimpu îşi savurează răzbunarea asupra lui Vlad Filat, pe care îl consideră vinovat că i-a „rupt” partidul, atunci când o parte dintre deputaţii PL au votat guvernul Leancă, salvând Moldova de la alegeri anticipate?…
Căderea guvernului printr-o moţiune de cenzură va produce consecinţe dezastruoase, având în vedere breşele financiare ale statului moldovean. Ce vrea de fapt Partidul Democrat, pe ce mizează? Înţelegem că fixarea lor pe Gurin şi Chetraru, care nu pot fi înlocuiţi, înseamnă amânarea unor dosare incomode şi în general suspendarea oricăror anchete asupra ilegalităţilor comise de unii membri PD. Dar acest lucru înseamnă şi aruncarea Moldovei în colaps, fiindcă problemele rămân şi chiar se agravează. Vor democraţii să păstreze acest status quo care-i avantajează dar care ruinează ţara? Mai ales că dosarul Filat nu pare foarte promiţător. După arestarea liderului liberal-democrat, s-a constatat că sumele care se invocau în cazul său sunt mult mai mici decât se vehicula în „autodenunţul” lui Ilan Shor. Miliardul încă mai trebuie găsit, iar vinovaţii identificaţi şi predaţi justiţiei.
Să zicem că o alianţă ad-hoc va demite guvernul şi va dinamita astfel orice posibilitate de a se restabili finanţarea externă. De unde se vor lua bani pentru achitarea pensiilor şi salariilor?… Republica Moldova are urgentă nevoie de reforme, de dezvoltare, de investiţii masive care nu pot veni fără o încredere a aliaţilor noştri occidentali în justiţia autohtonă, în seriozitatea interlocutorilor lor de la Chişinău. Se poate asigura acest salt economic şi de viziune prin combinaţii politicianiste, prin intrigi, prin şicanarea partenerilor de guvernare, prin şantajul cu dosarele? Dacă cel sau cei care manevrează iţele nu cred în sentimente, dacă nu le pasă de interesul public, dacă nu-i animă decât adrenalina cartoforului sau patima ruletistului care aşteaptă să-i pice numărul câştigător, atunci le vom da o veste neplăcută pentru nemăsurata lor vanitate: fac un joc foarte prost, lipsit de anvergură politică şi intelectuală!… Jucători mediocri, de ligă secundă.
Jurnal.md
