Un ministru australian contestă raportul OMS privind carnea procesată şi riscul cancerului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul australian al Agriculturii, Barnaby Joyce, a minimizat concluziile raportului OMS privind presupusa legătură între carnea procesată şi forme de cancer, afirmând că, dacă s-ar ţine cont de toate avertismentele de acest tip, „oamenilor nu prea le-ar rămâne multe lucruri în viaţă”.

În opinia ministrului Agriculturii, australienii nu ar trebui să fie preocupaţi de raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Dacă ne-am lua după toate rapoartele OMS şi am elimina toate produsele cu risc de cancer, cred că ne-am îndrepta spre o peşteră”, a afirmat Barnaby Joyce, subliniind că până şi a locui într-un oraş mare precum Sydney ar reprezenta risc de cancer.

„Dacă ar fi să evităm tot ce are legătură cu cancerul, ar trebui să nu mai ieşim din case, să nu mai locuim în Sydney; oamenilor nu prea le-ar rămâne multe lucruri în viaţă”, a spus Barnaby Joyce.

Carnea roşie şi carnea procesată au potenţialul de a cauza cancer în organismul uman, potrivit unui raport întocmit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), spre nemulţumirea reprezentanţilor din industria cărnii, care au spus că studiul aflat la baza raportului este „inadecvat”.

Studiul respectiv, realizat de un grup de cercetători de la International Agency for Research on Cancer (IARC) şi publicat luni în Lancet Oncology, a inclus preparatele din carne procesată – precum salam şi şuncă – în categoria produselor cancerigene pentru om.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...