Asta pentru că nu este clar în baza cărui act de studii Chiril Gaburici a fost totuşi înmatriculat la Academia de Studii Economice (ASEM) în 1995, ţinând cont de faptul că acesta nu a reuşit să susţină în acel an examenele de BAC.

„Ne-am autosesizat în urma informaţiilor din presă şi a discuţiilor din Parlament. Până acum nu avem niciun rezultat. Este un proces penal, care este o fază premergătoare urmăririi penale. Procesul penal nu a fost pornit în baza vreunui articol din Codul Penal. Vrem doar să verificăm toate circumstanţele”, a declarat şeful Direcţiei Urmărire Penală a IGP, Gheorghe Malic.

La interpelarea deputatului PL Valeriu Munteanu ministrul Educaţiei Maia Sandu urma să informeze Parlamentul despre misterul studiilor lui Gaburici.

„Ministerul Educaţiei a rămas fără acces la aceste documente şi nu poate da un răspuns foarte clar, dacă există acest document sau nu. După mine, acest element nou doar amână deznodământul şi amplifică suspiciunile. Eu cred că, cel mai bine ar fi ca domnul premier să clarifice lucrurile cât de curând, că altfel, e pusă în joc credibilitatea lui, dar şi a Guvernului”, a declarat Maia Sandu, pentru sursa citată.

Anterior, premierul Chiril Gaburici a reacţionat prin intermediul Serviciului de presă, potrivit căruia, CV-ul prezentat oficial de prim-ministru „conţine toate datele relevante despre studiile obţinute” şi că „în perioada respectivă, examenele de bacalaureat nu erau obligatorii pentru a fi admis în instituţiile de învăţământ superior”.