Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Timpul”


Invitatul serii este Dorin Galben.

„În această ediție reporterii ziarului TIMPUL abordează câteva subiecte sociale, relatează despre situația politică dificilă în care s-a pomenit țara, dar nu uită nici despre economie sau cultură.

Unul dintre editorialiști încearcă să explice ce se ascunde de fapt în războiul contra fostului premier Vlad Filat, despre care vuiește toată presa.

Într-un alt editorial se vorbește despre relațiile dintre liderii din România cu cei din R. Moldova și respectiv despre ulterioara cooperare dintre cele două state vecine.

Totodată pe paginile ziarului veți găsi mărturiile unui fost grănicer despre cum îi spionau sovieticii pe români în zona de frontieră.

Un al material explică în ce constă și cât costă un control medical complet în R. Moldova.

În această ediție prezentăm istoria unei femei care a reușit să învingă alcoolismul, iar acum este un exemplu de urmat pentru cei care se confruntă cu aceeași problemă.

Tot despre o reprezentantă a sexului frumos este și un alt subiect. Datorită unui grant aceasta va deschide într-un sat din Ștefan Vodă un centru de instruire a limbilor străine. Acolo copiii și maturii din localitate vor putea învăța engleza.

În acest număr colegii au realizat un reportaj despre tânărul pictor Alexandru Budeci, care vorbește pe înțelesul tuturor despre arta caricaturii.

TIMPUL continuă să promoveze lectura și de această dată am întrebat deputați, miniștri și primari care sunt ultimele trei cărți pe care le-au citit și de ce le-au ales anume pe acestea.

La fel ca și în edițiile precedente, de această dată în ziar vor fi două fragmente din cărțile regretatului Constantin Tănase, dar și alte materiale sau editoriale în care sunt analizate problemele din țară”.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG