Criza refugiaților din Europa, începută încă de acum doi ani, creează o amenințare la adresă prețioasei creații din interiorul continentului: spațiul Schengen.
Într-un articol publicat pe portalul Project Syndicate, editorialistul Bill Emmott, fostul redactor șef al publicației The Economist, dezvăluie care sunt implicațiile în eliminarea liberei circulații în interiorul Uniunii Europene.
Schengen, un simbol
Ideea anulării granițelor în interiorul Europei are o încărcătură simbolică deosebită, dar până și hindușii sacrifică din când în când câte o vacă sfântă.
Criza refugiaților a transformat spațiul Schengen într-o amenințare la adresă credibilității Europei că entitate colectivă, iar guvernele de pe continent ar trebui să se gândească serios dacă nu cumva este cazul să recurgă la un astfel de sacrificiu pentru a menține ordinea.
Când a fost creat în 1985, spațiul Schengen se rezuma doar la cinci state din centrul Europei.
Între timp a ajuns să acopere 22 de teritorii statale din UE și alte 4 țări non-UE, toate renunțând la controlul la granițe și adoptând aceeași politică comună a vizelor pentru cetățenii țărilor ne-membre.
Este într-adevăr convenabil să zbori de la Zurich la Oslo fără a mai trece prin întreg filtrul controalelor pașapoartelor și a altor operațiuni birocratice, așa cum acum pare firesc să călătorești cu mașina de la Berlin la Barcelona fără a mai sta ore în șir la vamă.
Dar, criza refugiatilor a scos la iveală și dezavantajele acestui sistem, cel mai important fiind reprezentat de dificultatea monitorizării teritoriilor naționale și a granițelor UE fără un sistem de control al frontierelor fiecărei țări.
Și, chiar dacă în unele cazuri țările care nu sunt membre în spațiul Schengen, cum este Marea Britanie de exemplu, au reușit să evite aplicarea unor politici comune, cum este cea referitoare la alocarea cotei de refugiați, acest lucru nu le scutește de presiunea reprezentată de vălul migraționist.
La fel ca și statele Schengen, nici aceste țări nu pot spune cu siguranță câți imigranți au pe teritoriul lor, cine sunt aceștia și de unde au venit.
Fără control
Pierderea controlului asupra acestor populații de imigranți are implicații în două aspecte esențiale.
În primul rând, dacă statisticile oficiale sunt puse sub semnul întrebării, partidele naționaliste pot exagera cu ușurință fenomenul în scopul de a câștiga susținători.
În al doilea rând, dacă refugiații adoptați de țările din spațiul Schengen vor putea să călătorească pentru a se stabili în ce stat doresc ei, atunci programul cotelor obligatorii își pierde credibilitatea și rostul.
Nicio țară nu își dorește să suporte costurile găzduirii refugiaților, doar pentru a pierde apoi beneficiile pe care le-ar avea de pe urmă integrărilor în muncă în favoarea altui stat.
Pentru a evita un astfel de scenariu ar fi utilă implementarea unui regim de tranziție prin care azilanților să li se interzică să se stabilească în altă țară pe o perioadă anumită, după modelul celor 7 ani impuși pentru cetățenii noilor state membre.
Dar, acordul Schengen face greu de pus în practică o astfel de idee prin simpla absență a barierelor și a controalelor de la granițele unui stat, iar acest lucru poate fi speculat, de asemenea, de către partidele naționaliste, care oricum văd Europa ca pe o povară.
Principii diferite
În principiu, acordul Schengen și principiul European al libertății de mișcare a cetățenilor UE par să se susțină unul pe celălalt. în realitate, problemele pe care le ridica sunt diferite.
Practic, principiul libertății de mișcare este una dintre componentele de bază ale UE, nu desființarea controalelor vamale. Sub circumstanțele actuale, principiul după care funcționează spațiul Schengen amenință tocmai libertatea de mișcare a cetățenilor europeni.
Bineînțeles, rezolvarea crizei refugiaților presupune mult mai mult decât readucerea ofițerilor vamali la granițe și montarea cabinelor cu geam securizat.
Dar, suspendarea temporară a acordului Schengen ar da guvernelor posibilitatea de a recâștiga încrederea locuitorilor în ceea ce privește menținerea ordinii pe teritoriile naționale, crede analistul.
O astfel de decizie i-ar putea face și pe locuitorii statelor respective mult mai maleabili în ceea ce privește ajutorarea refugiaților preluați conform cotei de redistribuire.
În același timp, măsura ar putea demonstra și că Uniunea Europeană nu este doar o utopie politică, ci un organism viu, capabil să se adapteze circumstanțelor de moment într-un mod pragmatic.
Să faci doi păși înapoi pentru a privi mai bine problema cu care te confrunți este încă o învățătură care își dovedește aplicabilitatea și în zilele noastre.