Sonda spaţială New Horizons a surprins imagini cu cel mai mare satelit al planetei pitice Pluto, Charon. Este vorba despre cele mai detaliate fotografii de până acum ale lui Charon, relatează mediafax.ro.
Deşi oamenii de ştiinţă se aşteptau la un corp ceresc nu foarte spectaculos, Charon se dovedeşte a fi surprinzător. Fotografiile arată un peisaj variat, cu munţi, canioane, câmpii şi un pol nord roşiatic.
Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, va continua să transmită date şi imagini pe Terra până la sfârşitul anului 2016. Aceasta este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar şi corpurilor spaţiale din Centura Kuiper.