Funcţionarul a specificat că în această săptămână se aşteaptă temperaturi de peste +15 grade Celsius şi că urmează să se poarte discuţii cu locatarii ca după data de 26 să fie deconectat agentul termic în capitală.

Mai mult, Vlad Coteţ a subliniat că unele blocuri din capitală au fost deja deconectate de la agentul termic, iar altele sunt deconectate în timpul zilei.

Actualul sezon de încălzire a început pe 21 octombrie 2014. Conform regulamentului, acesta este încheiat după ce trei zile consecutiv media zilnică depăşeşte +8 grade Celsius. Anul trecut, sezonul de încălzire a fost încheiat pe 18 aprilie.