„Eu vin în Moldova de şapte-opt ani şi de fiecare dată când vin discutăm despre reforme. E bine că discutăm despre reforme. Dar trebuie să ne şi oprim. Trebuie să decideţi încotro o luaţi. Iar decizia nu este una uşoară în condiţiile politizării instituţiilor de drept” a subliniat Laura Ştefan. 

„Nu există lupta corupţiei la nivel înalt atunci când împărţim pe algoritm politic instituţiile de aplicare a legii. Nu există. Nu vom avea luptă împotriva corupţiei dar vom avea poliţe plătite şi anchete direcţionate politic. Este puţin ipocrit să întrebăm procurorii de ce nu fac ceva, în condiţiile în care statutul lor este cel care este, în condiţiile în care şeful respectivei instituţiei zboară dacă nu respectă un ordin de partid”, a adăugat expertul de la Bucureşti.

În opinia Laurei Ştefan, politicienii nu vor renunţa uşor la controlul instituţiilor de aplicare a legii. Au şi motive.

„Dezavantajul este că liderii politici de la voi fac ceea ce facem şi noi. Se întâlnesc şi se uită ce s-a întâmplat în ţara vecină în momentul în care România a decis: da, vrem să combatem corupţia la nivel înalt. Ce s-a întâmplat a fost că oameni importanţi din societatea românească, oameni consideraţi intangibili, au ajuns în puşcărie. Deci când vorbim despre voinţă politică trebuie să înţelegem ce le cerem politicienilor, trebuie să fim realişti”, a spus ea.

Despre instrumentarea corectă a cazurilor de corupţie a vorbit şi reprezentantul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Wicher Slagter, care a menţionat că aşteaptă rezultate în investigarea fraudei din sistemul bancar.

„Am vrea să vedem investigaţii detaliate, cu vizarea persoanelor care au comis frauda sau care au facilitat comiterea fraudei. Nu ar trebui să ne axăm doar pe banii care au dispărut din bănci, dar ar trebui să atragem atenţia şi la deciziile politice care au determinat o asemenea situaţie”, a declarat Wicher Slagter.

Amintim că, anterior secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a declarat că Moldova este un stat pe marginea prăpastiei, capturat de oligarhi. Oficialul le-a recomandat autorităţilor de la Chişinău să implementeze reforme şi să le ofere moldovenilor posibilitatea de a trăi într-o ţară fără corupţie.