Membrii Platformei „DA” s-au adresat copiilor, tinerilor, bătrânilor rugându-i să lupte pentru un viitor mai prosper, pentru a putea ieşi de sub jugul mafiot, care domină fără neruşinare ţara.

„Aceasta este bătălia vieţii noastre. Acum ori niciodată!”, a declarat unul dintre reprezentanţii Platformei „DA”.

„Dacă dormim acum, ne vom trezi robi! Deşteptaţi-vă şi veniţi mâine în PMAN, unde la sfat vom decide ce vom face în continuare”, au afirmat membrii Consiliului Marii Adunări Naţionale.

Amintim, că în „Oraşul Demnităţii” sunt instalate peste 300 de corturi, iar oamenii deja de 7 zile protestează faţă de situaţia deplorabilă în care s-au trezit după ce ţara a fost jefuită de cei de la guvernare.