Potrivit poliţiei, indivizii sunt din satul Ţarigrad, raionul Drochia, iar când s-a întâmplat incidentul aceştia erau la serviciu şi se aflau în stare avansată de ebrietate. Astfel, indivizii de 25 şi, respectiv, 34 de ani vor fi cercetaţi penal pentru viol şi pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.

Totodată, oamenii legii au menţionat că aceştia au fost reţinuţi la locul faptei, iar poliţia a fost anunţată de minoră.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 15 ani de închisoare.

Amintim că incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni în apropierea unui liceu din oraşul Drochia. Cei doi se deplasau cu maşina de serviciu când au întâlnit-o pe adolescentă lângă liceu şi i-ar fi propus să o conducă acasă. În loc să o ducă însă la domiciliu, indivizii au luat-o pe alt drum, apoi au abuzat-o sexual. Imediat ce scăpat din mâinile agresorilor, minora a alertat serviciul 902. Ulterior, ea a fost supusă examinării medico-legale.