image
Sursa foto: Bloomberg

Alaiba: Dacă ieșim din această iarnă, asta înseamnă „La revedere, Gazprom!”

Din această iarnă Republica Moldova va ieși mai puternică, iar dependența față de Gazprom trebuie să se termine cât mai curând. De această părere este deputatul PAS Dumitru Alaiba, care spune că guvernările precedente nu au făcut nimic pentru a avea alternative în ceea ce privește sursele de energie.

"Este iresponsabilitatea guvernărilor precedente că nu și-au învățat lecția fiindcă trebuia, probabil, din 2004 să ne mișcăm sau mai devreme să întreprindem unele acțiuni. Conducta din România, eu îmi amintesc din 2007 discuții despre ea și abia acum este operațională. 15 ani pentru 30 de kilometri de conductă este prea mult. Din această iarnă vom ieși mai puternici și dacă vom reuși să aplicăm și să realizăm ceea ce avem în plan, asta înseamnă "la revedere, Gazprom", începând cu perioada imediat următoare. Dependența Republicii Moldova de Gazprom trebuie să se termine cât mai curând. Anul trecut am înțeles cu toții, încă o dată, că Gazprom nu este un partener de încredere. Noi, ca și guvernare, ne-am convins de asta încă anul trecut, când la sfârșitul lunii era acest semiinfarct că nouă ne taie gazul", a declarat deputatul PAS Dumitru Alaiba în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Ajutor și bunăvoință există din partea vecinilor și celor care sprijină Republica Moldova, mai spune legislatorul.

"Avem semnale foarte optimiste și acest ajutor care, într-adevăr, e ca întotdeauna atunci când ai nevoie de ajutor, primii care sar în ajutor sunt anume frații români, asta ne dă o anumită certitudine, dar nu vreau să fiu prea relaxat. S-ar putea să avem o iarnă complicată, dar iarna trece, din această iarnă vom ieși mult mai puternici, cu lecțiile învățate, pregătiți ca să avem independență veritabilă în această țară", a punctat Dumitru Alaiba.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: