image
Sursa foto: usmf.md

Studenții luptă cu rasismul; Cu 40% de studenți străini, Universitatea de Medicină a marcat Ziua Internațională a Păcii

Cu aproape 40 la sută studenți străini, Universitatea de Medicină a organizat astăzi o manifestație cu genericul „Opriți rasismul, construiți pacea”. În acest fel, tinerii au marcat Ziua Internațională a Păcii. Deși au participat la acest flashmob, studenții străini spun că nu se confruntă aici cu rasismul, iar colegii lor sunt foarte receptivi și respectuoși.

Potrivit tinerilor de la medicină, marcarea Zilei Internaționale a Păcii reflectă necesitatea unui efort colectiv pentru a combate rasismul şi de a promova compasiunea și empatia.

Acest tânăr a venit din India. Este al doilea an la Chișinău, dar spune că niciodată nu s-a confruntat cu rasism și discriminare.

Localnicii afirmă că sunt înțelegători în raport cu cei străini.

Tot astăzi, studenții au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor violenței rasiste, iar doritorii au putut vizita o expoziție dedicată Zilei Internaționale a Păcii. Conform datelor statistice, 37% din numărul studenților care învață la Universitatea de Medicină sunt veniți din străinătate. În mare parte, aceștia provin din India, Israel, Statele Unite ale Americii, Rusia, Siria, Turcia sau Liban.

Noutăţile partenerilor

comentarii: