image
Sursa foto: captură video

Cel puţin un corp cu mâinile legate la spate, exhumat la Izium, un oraş ucrainean recucerit de la ruşi

Cel puţin un corp cu mâinile legate cu o coardă a fost exhumat vineri, în apropiere de oraşul Izium, într-un loc în care au fost descoperite sute de morminte după retragerea trupelor ruseşti, constată un jurnalist AFP.

Era imposibil imediat să se stabilească dacă este vorba despre un cvil sau un militar.

Corpul respectiv este foarte descompus, potrivit jurnalistului AFP, scrie News.ro.

Autorităţile ucrainene au început vineri să efectueze exhumări în acest loc în care, afirmă ele, au fost descoprite peste 440 de morminte.

Noutăţile partenerilor

comentarii: