image
Sursa foto: Jurnal TV

Huliganism, hărțuire sexuală și viol: Ani grei de închisoare pentru un tânăr de 27 de ani

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 2 septembrie 2022, un tânăr de 27 de ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea infracțiunilor de huliganism, hărțuire sexuală, și viol.

Persoana condamnată a fost acuzată că, în seara de 22 august 2021, fiind în stare de ebrietate, a încălcat ordinea publică. Ulterior, a hărțuit sexual o femeie de pe stradă.

Totodată, persoanei condamnate i s-a incriminat și că în decembrie 2021, într-un apartament din sectorul Buiucani al capitalei, a violat o femeie.

Oamenii legii precizează că făptașul a stat în arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

La pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul celor două părți vătămate a prejudiciului moral cauzate în mărime de 20.000 lei și respectiv 50.000 lei.

Inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru comiterea infracțiunilor similare, astfel acuzatorul de stat consideră că pedeapsa aplicată acestuia este prea blândă și urmează să o conteste cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Noutăţile partenerilor

comentarii: