image
Sursa foto: Jurnal.md

Doi ucraineni și un moldovean, cercetați după ce au fost prinși cu permise de conducere false; Ce au declarat polițiștilor

Pe 11 septembrie curent, polițiștii de frontieră au ridicat permise de conducere false de la trei șoferi - un moldovean și doi cetățeni ai Ucrainei. Incidentele au fost înregistrate la punctele de trecere a frontierei Tudora, Cahul și Giurgiulești-Galați.

La PTF Tudora pentru formalitățile de intrare în Moldova s-a prezentat un cetățean ucrainean de 50 de ani. Permisul de conducere, oferit spre a fi verificat de către polițiști, s-a dovedit a fi fals.

Ucraineanul a spus că și l-a cumpărat cu 1.850 de grivne ucrainene, de la o persoană identificată pe rețelele de socializare. Potrivit poliției de frontieră, acesta nici nu a frecventat școala auto. Șoferului nu i s-a permis să intre în Republica Moldova.

În alt caz, înregistrat la PTF Giurgiulești-Galați, de asemenea, este documentat un cetățean al Ucrainei, fiind șofer de camion. Bărbatul de 46 de ani s-a prezentat la ieșirea din Moldova. Inspectorul a depistat că permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile competente ale Ucrainei, indică semne clare de falsificare, fapt confirmat în urma verificării cu tehnica specială.

La audieri, șoferul a susținut că permisul ar fi fost perfectat pe cale legală, la Nicolaev, încă în anul 2018. Bărbatul și-a continuat călătoria în calitate de pasager.

În punctul de trecere a frontierei Cahul, un moldovean de 33 de ani, locuitor al raionului Călărași, a fost prins cu permis de conducere fals. Acesta a declarat că a obținut actul anul trecut, în timp ce se afla la muncă în Rusia. Ar fi oferit pentru el - 150 de euro, iar intermediarul ar fi fost identificat pe rețelele de socializare și l-a asigurat de legalitatea acestuia.

Pe numele celor trei șoferi au fost întocmite procese-verbale de audiere și constatare a ilegalității, actele fiind ridicate, urmând a fi supuse expertizei judiciare.

Cercetările pe cazurile date continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în acte oficiale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: