image
Sursa foto: cnbc.com

Comisia Europeană a autorizat două vaccinuri pentru varianta Omicron; Serurile sunt produse de Pfizer și Moderna

Comisia Europeană a autorizat două vaccinuri anti-COVID-19 care au fost adaptate pentru a oferi protecţie împotriva Omicron, varianta virusului SARS-CoV-2 devenită dominantă în această perioadă în Europa, a anunţat comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, prin intermediul unui mesaj publicat ieri pe Twitter.

Anunţul a fost făcut la doar o zi după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat aceste vaccinuri adaptate, care au fost produse de alianţa Pfizer-BioNTech şi compania Moderna.

Comisia Europeană a luat decizia de a autoriza cele două vaccinuri la câteva ore după recomandarea formulată de EMA, a precizat Stella Kyriakides.

„Alte autorizări ar trebui să urmeze în scurt timp, pentru a începe campaniile de vaccinare în statele membre”, a adăugat ea, vineri.

În comunicatul publicat joi, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), al cărei sediu se află la Amsterdam, a făcut următoarele precizări: „Aceste vaccinuri sunt versiuni adaptate ale vaccinurilor Comirnaty (produs de Pfizer-BioNTech) şi Spikevax (produs de Moderna) pentru a combate subvarianta BA.1 de Omicron, pe lângă tulpina originală de SARS-CoV-2”.

Deşi subvarianta BA.1 înregistrează o scădere a răspândirii sale, inclusiv în Germania, autorităţile sanitare europene consideră că noile vaccinuri vor oferi o protecţie mai bună (în comparaţie cu vaccinurile iniţiale – n.r.) şi împotriva subvariantei BA.5, în prezent dominantă în Europa, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), informează DPA, conform G4Media.

Noutăţile partenerilor

comentarii: