image
Sursa foto: share.america.gov

Un antreprenor școlit în Occident s-a întors acasă pentru a dezvolta un mic sat din raionul Ungheni

Un antreprenor școlit în Occident s-a întors acasă pentru a deschide o vinărie într-un mic sat din raionul Ungheni. În doi ani, Arcadie Foșnea a creat peste 40 de locuri de muncă pentru localnicii care credeau că singura opțiune e să plece la lucru în străinătate.

Cu bani din fonduri europene, antreprenorul a amenajat conacul, unde se află crama, și a mobilat camere pentru turiști. „Au lăsat Italia și au venit acasă”, îi laudă Arcadie Foșnea pe angajații săi.

Datorită studiilor făcute în Germania în domeniul viticulturii şi a vinificaţiei, Arcadie Foşnea a plantat în 2011 prima sa viță-de-vie. A cumpărat conacul vechi în stil brâncovenesc și l-a reconstruit. În 2020, a inaugurat crama, unde au curs primii stropi de vin.

„A face ceva la țară este un eroism. Trebuie să vă imaginați că am început pe teren drept: fără apă, canalizare, lumină, gaz, drum, nimic. Ceea ce e legat de vin, e mai mult entuziasm și pasiune. Eu m-am născut printre butuci. Am trăit la bunei, care întotdeauna au cultivat struguri și aveau pe masă un pahar de vin. Am văzut consumul de vin ca și cultură”, relatează Arcadie Foșnea, proprietarul vinăriei.

Pe 17 hectare cresc 12 soiuri de viţă de vie, inclusiv Pinot Noir sau Rara Neagră. Condiţiile climaterice de aici sunt asemănătoare celor din sudul Germaniei sau nordul Italiei. Potrivit antreprenorului, în gospodăria lui crește cea mai înaltă vie și se întinde până la 360 de metri mai sus de nivelul mării. Vinăria este una dintre puținele din Republica Moldova, care produce vin oranj.

„Astăzi strugurii albi imediat sunt presați și doar mustul se vinifică sau se fermentează. Vinurile ies elegante, așa cum le cunoaștem. Dar, tradițional se produc și vinuri care se fermentează odată cu boabele. Noi am produs un vin din Feteasca Regală fermentat. L-am păstrat opt luni cu boabele împreună. Englezii l-au botezat „orange wine, datorită culorii de chihlimbar”, susține proprietarul.

La vinărie sunt îmbuteliate anual circa 50 de mii de sticle de vin. O treime din acestea sunt exportate în Canada, Japonia, China și Portugalia. Volumul de lucru creează și locuri de muncă. Deocamdată, sunt 40.

„Trebuie să înțelegeți că zece ani în urmă, în sat la noi nu erau locuri de muncă, doar vânzător la magazin. Acum noi avem magazin și alte locuri de muncă. Avem exemple când vecini s-au chiar întors din străinătate când au auzit că noi ne deschidem și se creează un loc de muncă. Au lăsat Italia și au venit acasă”, declară cu mândrie Arcadie Foșnea.

El a pus un accent deosebit şi pe turismul vinicol. În cadrul proiectului Eu4Ungheni, antreprenorul primit un grant de 30 mii de euro, cu ajutorul căruia a amenajat camerele de hotel cu mobilier și climatizoare.

„Vizitatorii noștri sunt în primul rând pasionații de vin, de această cultură. Avem diaspora, străini care călătoresc și vor liniște. Avem aici o atmosferă extraordinară”, spune proprietarul vinăriei.

La fel, din grantul european, se preconizează procurarea echipamentelor pentru stația de epurarea a apelor reziduale și a utilajului agricol pentru podgorii. Astfel, Arcadie Foșnea a valorificat atât potențialul vitivinicol, cât și turistic al zonei.

„Noi, ca moldoveni, când suntem întrebați cu ce ne mândrim, în primul rând spunem de vinuri. Dar când suntem rugați să vorbim mai mult despre vinuri, din păcate prea puțin cunoaștem”, adaugă acesta.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” susține consolidarea coeziunii economice, teritoriale și sociale în Republica Moldova, prin facilitarea creșterii socio-economice locale durabile și îmbunătățirea standardelor de viață ale cetățenilor din Ungheni și Cahul, și împrejurimi. Bugetul proiectului este de aproape 26 de milioane de dolari, bani oferiți de Uniunea Europeană. Până acum, 57 de companii, start-upuri și inițiative de antreprenoriat social au beneficiat de granturi de până la 1,5 milioane de euro, pentru a-și extinde afacerea, a crea locuri de muncă și a crește atractivitatea regiunilor pentru investiții.

Noutăţile partenerilor

comentarii: