image
Sursa foto: observator.ro

Românul care și-a împușcat trei foști colegi și un polițist a fost eutanasiat în Spania; Ultima dorință, refuzată

Românul Marin Eugen Sabău, care anul trecut și-a împușcat trei foști colegi de serviciu, dar și un polițist, în Spania, a fost eutanasiat marți. Aceasta în condițiile în care Sabău rămăsese paralizat după ce a fost grav rănit într-un schimb de focuri cu poliția spaniolă. Ulterior, el a devenit primul deținut din această țară care a obținut dreptul de a fi eutanasiat, în contextul în care Spania a legalizat sinuciderea asistată în 2021.

Cererea de eutanasiere a lui Sabău a fost aprobată de instanță pe 4 august, în contextul în care acesta a devenit paraplegic pe 14 decembrie 2021, informează Digi24.

Potrivit presei spaniole, bărbatul a solicitat, ca ultimă dorință, să își petreacă ultimele zile într-un spital obișnuit, astfel încât să aibă posibilitatea de a-și lua la revedere de la persoanele dragi. Instanța însă a respins cererea românului.

Instanța din Tarragona a apreciat că nu există motive legale pentru revocarea deciziei pronunțate anterior de un alt tribunal, considerând că „situația de vulnerabilitate insurmontabilă, durere și suferință” în care se află Marin Eugen Sabău îi legitimează cererea de moarte voluntară înainte de a putea fi judecat pentru că a împușcat trei angajați de la firma la care a lucrat și un polițist. Cei trei judecători ai instanței de la Tarragona au apreciat astfel că dreptul lui Marian Eugen Sabău de a muri asistat trebuie să prevaleze asupra drepturilor judiciare ale victimelor sale.

Din dorința de răzbunare, pe 14 decembrie 2021 a intrat înarmat în sediul fostului loc de muncă și și-a împușcat 3 foști colegi, rănindu-i grav. A fugit și s-a baricadat într-o fostă fermă din apropiere, unde a fost localizat de un detașament special de intervenție al poliției. Sabău a deschis focul și a rănit un polițist (inițial, presa spaniolă a relatat că doi polițiști au fost răniți), iar apoi a fost neutralizat cu mai multe focuri de armă. Sabău a rămas complet paralizat după ce a fost împușcat, iar situația lui a fost considerată „ireversibilă”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: