image
Sursa foto: politros.com

Războiul care a schimbat totul: La şase luni de la invazia Ucrainei, mirajul Rusiei ca putere militară s-a destrămat

La şase luni de la declanşarea războiului în Ucraina, conflictul a reuşit să dea peste cap toate ipotezele lansate în trecut despre armata şi economia Rusiei, dar şi să pună pe jar Europa şi SUA în acelaşi timp, comentează Bloomberg.

Atunci când SUA a avertizat privind iminenţa începerii unui război la începutul lui 2022, oficialii din apărare nu dădeau şanse prea mari de supravieţuire Kievului, considerând că forţele mai numeroase şi bine echipate ale lui Putin vor domina rapid câmpul de luptă.

La nivel economic, toţi specialiştii considerau că pentru Putin timpul este cel mai mare duşman, pentru că conform acestora, dictatorul de la Kremlin era forţat să poarte un război alimentat de o economie slabă.

Toate aşteptările, prognozele şi ipotezele atât ale economiştilor, cât şi a specialiştilor în apărare s-au dovedit a fi greşite.

Ceea ce a demonstrat Vladimir Putin de la declanşarea invaziei, este că cel puţin în privinţa războiului convenţional, Rusia mai are mult de mers până să se poată întoarce în rândul marilor puteri militare globale. Mai mult, invazia comandată de Putin a determinat o nouă extindere a NATO, cu Finlanda şi Suedia care au decis să se alăture alianţei militare.

„Nimeni nu mai poate afirma acum că armata rusă şi cea americană sunt egale. Abia dacă Rusia se poate măsura cu state mai mici din NATO, dar în niciun caz cu marile puteri. Ea nu poate desfăşura operaţiuni complexe la nivelul la care o pot face britanicii, francezii sau israelienii, aşa că nu poate fi considerată nici măcar o putere militară de rangul doi”, a declarat Phillips O'Brien, profesor de studii strategice în cadrul Universităţii St. Andrews din Scoţia.

Pe de altă parte, atunci când este vorba despre Ucraina, este clar că ţara a suferit pagube importante privind infrastructura oraşelor şi a aşezărilor mai mici.

Occidentul continuă să sprijine ţara cu muniţie şi echipamente militare avansate, chiar dacă armata ucraineană nu a demonstrat până în prezent că poate lansa o ofensivă militară solidă.

Din punct de vedere economic, prognozele privind prăbuşirea economiei ruseşti au fost departe de adevăr, aceasta înregistrând o contracţie de 4% în cel de al doilea trimestru, dar fiind totuşi departe de previziunile care subliniau o cădere de 15-20%. Abia în mai, Ministerul de Finanţe rus a fost forţat să recunoască gravitatea situaţiei şi a lansat scenariul unei contractări a economiei cu 12% în 2022, totuşi sub estimările apocaliptice ale Occidentului.

Ca răspuns la sancţiunile care încă lovesc în economia rusească, Vladimir Putin a început să reducă drastic livrările de gaze către Europa. Ţări precum Germania şi Finlanda s-au pregătit din timp pentru o astfel de problemă şi şi-au avertizat cetăţenii că s-ar putea confrunta cu dificultăţi semnificative privind încălzirea şi consumul de gaz, notează Business Magazin.

Sancţiunile nu erodează doar economia, ci şi capacitatea Rusiei de a produce arme avansate tehnologic, pentru că importurile materialelor necesare pentru crearea acestora sunt blocate. Conform unui studiu al echipamentelor ruseşti capturate sau distruse în Ucraina, 450 dintre acestea sunt fabricate în străinătate şi alte câteva sisteme de arme sunt fabricate de companii americane.

Există voci din domeniul apărării care susţin că Rusia nu-şi va putea păstra nici măcar arsenalul nuclear pe fondul sancţiunilor, tocmai pentru că importurile necesare pentru construcţia unei rachete intercontinentale sau a bombardierelor capabile să lanseze proiectile nucleare sunt blocate.

Cu toate acestea, Rusia, rămâne o superputere nucleară cu o capacitate de escaladare a conflictului de temut, care s-ar putea dovedi încă decisivă. Uniunea Sovietică a reuşit să îşi dezvolte arsenalul fără a avea acces la tehnologia occidentală (sau chineză modernă), obţinând-o prin intermediul reţelelor de spionaj atunci când a fost necesar.

„Occidentul subestimează rezistenţa sistemului rusesc, pentru că îl consideră slab economic şi incompetent, dar şi destul de exploziv la nivel global. La un moment toată această tensiune pusă pe umerii Rusiei va duce la o explozie. Cum va arăta explozia este o cu totul altă întrebare”, a declarant Gleb Pavlovsky, consilierul politic al Kremlinului în primul deceniu la putere a lui Vladimir Putin.

Noutăţile partenerilor

comentarii: