image
Sursa foto: Profimedia

Bayern Munchen, gata să se așeze la masa negocierilor cu Barcelona! Prețul final pentru transferul lui Lewandowski

Deși a declarat public că nu își dorește să mai continue la Bayern Munchen și din sezonul viitor, Robert Lewandowski (33 de ani) nu va avea o misiune ușoară să părăsească gruparea de pe Allianz Arena.

Aflat în ultimul an de contract cu Bayern, Lewandowski își dorește transferul la Barcelona, însă mutarea se va putea face doar în anumite condiții. Concret, campioana din Bundesliga vrea să obțină un profit important de pe urma atacantului polonez, pe care l-ar putea pierde gratis în următoarele luni.

Potrivit Sport.es, care citează Sky Germania, Bayern Munchen este gata să îi dea drumul lui Robert Lewandowski la Barcelona contra sumei de 60 de milioane de euro. Această sumă este considerată însă mult prea mare pentru catalani, care se confruntă cu probleme de ordin financiar, însă se așteaptă o nouă rundă de negocieri între cele două cluburi.

Suma este considerată prea mare de Barcelona, care va veni zilele viitoare cu ultima ofertă, în valoare de 40 de milioane de euro, scrie Sport.es.

Dacă va reuși să ajungă la un acord cu Bayern, Barcelona va mai avea de îndeplinit doar o simplă formalitate în viitoarele negocieri cu Robert Lewandowski, pentru că părțile sunt înțelese în principiu.

Barcelona și Robert Lewandowski au ajuns la un acord pentru un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul, cu un salariu pentru jucător de 12 milioane de euro net anual.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: