image
Sursa foto: customs.gov.md

CSE a decis deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei pe segmentul moldo-român

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a dispus să fie instituit un nou punct de trecere a frontierei de stat, „Leova – Bumbăta”, ce va fi deschis traficului internațional, pe segmentul moldo-român. Decizia a fost luată în scopul gestionării crizei de la frontieră și fluidizării traficului de persoane și mărfuri.

Deschiderea noului punct de trecere a frontierei de stat va fi posibilă doar după ce autoritățile competente vor executa lucrările de construcție a drumului de acces și infrastructurii necesare amenajării pe malul râului Prut a unui pod de pontoane, se arată într-un comunicat al Guvernului Republicii Moldova.

În acest sens, au fost acordate abilitările necesare pentru îndeplinirea acestor obiective, pentru dotarea viitorului punct de trecere a frontierei de stat și pentru negocierile necesare cu partea română.

Noutăţile partenerilor

comentarii: