image
Sursa foto: jurnal.md

Recomandările Ministerului Agriculturii în prag de recoltare, reieșind din codul galben de caniculă și perioada secetoasă

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare atenționează producătorii agricoli ca, în perioada desfășurării campaniei de recoltare a cerealelor, să manifeste prudență maximă și să respecte normele și regulile de apărare împotriva incendiilor pentru a evita riscurile și a reduce pierderile.

În acest sens, MAIA îndeamnă producătorii agricoli și autoritățile de resort să respecte un set de recomandări:

- angajații antrenați în campania de recoltare vor fi instruiți cu privire la regulile de apărare împotriva incendiilor și modul de acționare în caz de urgență;

- procesul de recoltare va începe cu divizarea masivelor în sectoare cu aria de maxim 30 ha, cu delimitarea acestora prin fâșii cosite cu lățimea de minim 6 m și fâșii arate cu lățimea de minim 4 m, eliberate de paie și resturi vegetale;

- asigurarea masivelor cu fâșii arate cu lățimea de minim 4 m de-a lungul drumurilor, căilor ferate adiacente și fâșiilor forestiere;

- tehnica agricolă, precum și tehnica cu motoare cu ardere internă antrenată în campania de recoltare se va dota cu instalații parascântei, stingătoare de incendiu și plapume din prelată;

- interzicerea fumatului și utilizarea focului deschis în lanuri, arii, miriști, pe combine și autovehicule ce transportă cereale și paie sau la mai puțin de 100 m de punctele de recoltare și depozitare a cerealelor;

- interzicerea arderii paielor sau altor resturi de vegetație pe lanuri sau utilizarea focului deschis pentru distrugerea dăunătorilor pe miriști;

- la depozitarea cerealelor se va asigura distanța de la vârful mormanului până la elementele combustibile ale acoperișului, corpurile de iluminat și cablurile electrice de minim 0,5m;

- uscătoriile mobile se vor amplasa la o distanța de minim 10 m de la clădirile depozitelor de cereale;

- stogurile și stivele de nutreț fibros se vor amplasa la distanțe de minim 15 m de la liniile de energie electrică, 20 m de la drumuri și 50 m de la clădiri și instalații.

Totodată, în cazul înregistrării unor eventuale incidente excepționale, în sensul menționat mai sus, instituția solicită informarea de urgență a serviciilor speciale abilitate, inclusiv a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: