image
Sursa foto: Profimedia

"Adio, dar rămân cu tine!". Paulo Dybala regretă plecarea de la Juventus și vrea să-și prelungească contractul

Paulo Dybala (28 de ani) și-a anunțat plecarea de la Juventus la finalul sezonului recent încheiat, însă argentinianul pare că nu este atât de sigur de decizia lui.

După mai multe runde de negocieri cu Juventus pentru prelungirea contractului, Paulo Dybala nu a reușit să ajungă la un consens cu oficialii clubului și astfel a fost nevoit să se reorienteze către un alt club. De serviciile argentinianului s-au interesat mai multe echipe în ultimele luni, însă Inter Milano a fost cea mai hotărâtă în privința unei mutări.

Chiar și așa, Dybala nu a ajuns la un acord nici cu Inter, iar Mundo Deportivo anunță o adevărată răstunare de situație. Concret, atacantul regretă deja plecarea de la Juventus și le-ar fi transmis apropiaților săi că ia în calcul o nouă rundă de discuții cu "Bătrâna Doamnă".

Rămâne de văzut dacă aceste tratative vor avea loc din nou, ținând cont că precedentele au eșuat din cauza pretențiilor financiare ale fotbalistului.

De serviciile lui Paulo Dybala s-au interesat de-a lungul timpului formații precum Inter Milano, Arsenal, Newcastle, Manchester United sau Atletico Madrid, însă până în momentul de față niciuna dintre echipe nu a reușit să îl aconteze pe argentinian.

Întrebat despre viitorul său, Dybala a spus că este destul de calm și nu vrea să ia o decizie pripită. Cu toate acestea, fotbalistul a recunoscut că i-ar plăcea să schimbe campionatul în această vară, după 10 sezoane petrecute în Italia.

"Sunt destul de calm, oamenii cu care lucrez se ocupă de asta. În Italia mă simt foarte confortabil. Mi-aș dori totuși să cunosc alte ligi precum Premier, La Liga... dar sunt fericit in Italia", a spus Dybala pentru ESPN, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: