image
Sursa foto: Profimedia

China se confruntă cu cele mai intense ploi din ultimii 60 de ani // FOTO

Aproape jumătate de milion de oameni au fost afectați de inundații și alunecări de teren în provincia Guangdong, potrivit autorităților, după ce părți din sudul Chinei au fost lovite în weekend de cele mai intense ploi torențiale din ultimii 60 de ani, scrie CNN.

Inundațiile provocate de ploile abundente au strămutat aproape 200.000 de oameni și au distrus peste 1.700 de case, au anunțat marți autoritățile din regiunea afectată. În total, inundațiile au provocat daune de 250 de milioane de dolari.

Guangdong este una din cel puțin șapte provincii afectate de ploile fără precedent în mai bine de jumătate de secol care au provocat alunecări de teren severe și au inundat drumurile, potrivit mass-mediei de stat.

În sud-vestul provinciei Guizhou, râurile s-au revărsat peste drumuri și au măturat totul în cale, inclusiv mașini și case, după cum arată filmările postate pe rețelele sociale. Mai mult, orașul Foshan din Guangdong, a fost lovit de o tornadă care a rupt stâlpi de electricitate și a smuls copacii din rădăcini.

Precipitațiile în Guangxi, Guangdong și Fujian au atins cel mai înalt nivel din 1961 și până în prezent, potrivit meteorologilor chinezi. Experții avertizează că fenomenele meteo extreme vor deveni tot mai frecvente, iar condițiile sunt propice pentru și mai multe furtuni în sudul Chinei și caniculă în nordul țării.

Sezonul anual al inundațiilor în China începe în mod tradițional în iunie și este cel mai sever în zonele agricole dens populate de-a lungul răului Yangtze și tributarilor săi. În ultimii ani, inundațiile au devenit și mai intense și periculoase, iar experții au avertizat că situația ar putea deveni încă și mai gravă.

Ploile torențiale din sudul Chinei au provocat moartea a cel puțin 32 de persoane la începutul lunii iunie. Peste 2.700 de case și aproape 100.000 hectare de teren agricol au fost distruse în provincia Hunan.

Vara trecută, au murit 398 de persoane din cauza inundațiilor care au devastat provincia Henan. Printre victime s-au numărat și 12 pasageri care s-au înecat la metrou. Cele mai multe victime s-au înregistrat în capitala provincială Zhengzhou în urma unor ploi despre care autoritățile au spus că vin „o dată într-o mie de ani”.

ProfimediaProfimedia
ProfimediaProfimedia
ProfimediaProfimedia

Noutăţile partenerilor

comentarii: