image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO: Directorul FMl, Kenji Okamura: „Moldova merită un sprijin puternic din partea comunității internaționale”

Premierul Natalia Gavrilița și directorul Fondului Monetar Internațional, Kenji Okamura, aflat într-o vizită oficială în RM, au susținut un briefing de presă

Directorul FMI a declarat că este onorat și profund emoționat de prima sa vizită în RM, un stat cu care FMI are o istorie bogată și de lungă durată.

„Vreau să aduc astăzi un omagiu eroismului Moldovei și poporului ei. În ciuda mai multor probleme Dvs. ați avut un rol istoric deschizând casele și inimile către refugiații ucraineni. Moldova merită un sprijin puternic din partea comunității internaționale. Noi, cei de la FMI suntem mândri să fim alături de Republica Moldova, să sprijinim eforturile Guvernului și să aprofundăm în continuare colaborarea noastră eficientă”, a spus directorul FMI.

Oficialul a reiterat că la 11 mai Consiliul de directori executivi ai FMI a aprobat acordarea asistenței suplimentare, ca Republica Moldova să poată face față provocărilor legate de războiul din Ucraina și, totodată, să încurajeze acordarea finanțării suplimentare din surse externe, cât și să acorde sprijin suplimentar păturilor vulnerabile.

„Acesta este obiectivul FMI de a ajuta statele membre și oamenii afectați. În acest context am avut cu premierul discuții foarte productive și constructive”, a mai spus directorul FMI.

Amintim că luni, 13 iunie, Kenji Okamura, a avut o întrevedere cu președintele Maia Sandu.

Interlocutorii au vorbit despre principalele provocări cu care se confruntă economia Republicii Moldova în contextul regional incert, despre criza energetică și despre creșterea prețurilor.

Șefa statului a apreciat sprijinul de care țara noastră a beneficiat de-a lungul anilor din partea FMI, precum și faptul că, recent, a fost agreată majorarea pachetului financiar pentru Republica Moldova, ca răspuns la noile realități generate de războiul din Ucraina.

Kenji Okamura a exprimat deschiderea Fondului Monetar Internațional de a sprijini în continuare Republica Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: