image
Sursa foto: Profimedia

Interzisă la JO din cauza consumului de droguri, continuă să concureze cu succes și uimește la fiecare apariție

Atletica americană Sha'Carri Richardson (22 de ani) a fost protagonista unui moment mult dezbătut în urmă cu un an, când a fost lăsată în afara lotului pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauză că a fost testată pozitiv la marijuana.

Sportiva nu a lăsat lovitura primită în vara anului trecut să-i afecteze cariera, continuă să concureze și chiar o face cu succes, însă uimește prin echipamentul ales și prin faptul că aleargă cu machiaj strident și unghii foarte lungi.

În ultimele zile, americanca a participat la New York Grand Prix, unde a ieșit pe locul doi în proba de 100 de metri și a câștigat proba de 200 de metri, cu timp 22:38.

La New York, Sha'Carri Richardson a purtat un echipament cu totul atipic, roz și cu inserții de plasă pe mâneci și în zona picioarelor. De asemenea, au surprins unghiile foarte lungi, după cum se poate observa în pozele din galeria foto de mai sus, un alt element inedit pentru sportivă.

Ultimele rezultate ale americancei nu sunt întâmplătoare, având în vedere că era văzută printre favorite la câștigarea medaliei olimpice în proba de 100 de metri de la Tokyo.

Americanca de 22 de ani a transmis și un mesaj puternic în momentul în care și-a explicat alegerea vestimentară.

”Vreau ca oamenii să vadă că poți fi tu însuți și că nu trebuie să lași pe nimeni să te oprească dacă vrei să te îmbraci într-un anumit mod, pe care nu l-a mai abordat nimeni vreodată”, a declarat Sha'Carri Richardson, citată de As.com.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: