image
Sursa foto: Profimedia

Novak Djokovic, reacție de mare campion după momentele oribile de la meciul cu Rafael Nadal

Rafael Nadal (35 de ani, 5 ATP) l-a învins pe Novak Djokovic (35 de ani, 1 ATP), în sferturile de finală de la Roland Garros, scor 6-2, 4-6, 6-2, 7-6 (4).

Novak Djokovic nu a avut parte de fluierături doar la începutul partidei, în momentul în care a intrat pe teren. În setul 4, după un voleu ratat, sârbul a "rupt" fileul cu racheta. Sârbul a fost imediat huiduit la scenă deschisă de fanii prezenți la confruntarea cu Rafael Nadal.

De altfel, fanii prezenți pe Philippe Chatrier au izbucnit în urale, ca la un meci de fotbal, după majoritatea punctelor câștigate de Rafael Nadal, indiferent dacă acestea veneau după lovituri direct câștigătoare sau după greșeli făcute de Novak Djokovic.

Liderul mondial a avut însă o atitudine de mare campion după momentele oribile din timpul partidei: nu i-a criticat pe cei care l-au huiduit la scenă deschisă, ci a spus că aceștia i-au "dat aripi" lui Rafa Nadal.

"Cred că publicul a contribuit din plin la întoarcerea din setul 4. 99,9% dintre cei din tribune erau de partea lui și l-au ridicat în momentele cruciale. L-au ajutat să își găsească energia", a spus Novak Djokovic, la final.

Cu 13 trofee cucerite pe zgura pariziană, "Matadorul" rămâne idolul tribunelor la Roland Garros. Nadal a fost primit pe arena Philippe Chatrier în uralele publicului.

Nu același lucru se poate spune despre rivalul său, Novak Djokovic. În momentul în care a intrat pe teren, sârbul a fost huiduit de unii dintre fani.

Momentul a fost unul rușinos și dezamăgitor pentru fostul mare campion John McEnroe. Expertul consideră că tratamentul la care a fost supus Djokovic este unul nedrept.

"Niciun alt jucător nu s-a confruntat cu o adversitate mai mare! E nedrept! Trebuie să spun asta. Acest om a transformat lămâile în limonadă mai des decât orice alt jucător din istoria tenisului. Dacă nu crezi că îl deranjează astfel de reacții, înseamnă că ești nebun!

Novak e atât de puternic din punct de vedere mental, încânt poate să facă față unor astfel de situații. Cumva, își canalizează mânia și frustrarea. Consideră că este o mare lipsă de respect. Și eu cred la fel!", a afirmat John McEnroe, pentru Eurosport.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: