image
Sursa foto: jurnal.md

Li s-a interzis intrarea în RM, dar au fugit de pe teritoriul AIC; Cazul este examinat de Poliția de frontieră

În ultimele 10 luni au existat 3 cazuri în care personelor cărora li s-a refuzat intrarea în R. Moldova au fugit din zona sterilă a Aeroportului Internațional Chișinău. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a solicitat de urgență agentului responsabil de securitatea în zona sterilă a Aeroportului Internațional Chișinău, revizuirea protocoalelor de asigurare a securității pentru acest perimetru din incinta aeroportului.

Ultimul caz a fost înregistrat în seara zilei de 25 mai 2022. După ce Poliția de Frontieră nu a permis intrarea în Republica Moldova unui cetățean turc, acesta a părăsit zona sterilă a aeroportului. 

Poliția de frontieră a format echipe operative, fiind alertate subdiviziunile de frontieră din teritoriu, inclusiv structurile locale ale Poliției, în vederea căutării și depistării persoanei în cauză.

De asemenea, a fost format un grup comun de lucru cu agentul responsabil de securitatea în zona sterilă pentru stabilirea exactă a situației și pentru a identifica soluții pentru a evita astfel de cazuri.

Cu privire la cazul de ieri, poliția precizează că persoana este originară din Turcia și nu îndeplinea condițiile formale de intrare în R. Moldova.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a dispus inițierea unor cercetări interne pentru a stabili dacă procedurile interne au fost respectate de către responsabilii Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău.

Cercetările continuă, despre rezultatul acestora IGPF vor reveni ulterior.

Noutăţile partenerilor

comentarii: