image
Sursa foto: Profimedia

Cum a reacționat Novak Djokovic după ce a aflat că va pierde locul 1 ATP pentru că la Wimbledon nu se vor acorda puncte

La ediția din 2022 a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon nu se vor acorda puncte, ca urmare a unei decizii luate de ATP și WTA.

Hotărârea a fost luată în contextul excluderii rușilor și belarușilor de către organizatori, iar marele perdant va fi Novak Djokovic, cel care nu-și va putea apăra cele 2.000 de puncte câștigate anul trecut și va pierde prima poziție a ierarhiei mondiale, pe care va urca fie Daniil Medvedev, fie Alexander Zverev.

În ciuda faptului că va pierde locul 1 ATP indiferent de ce rezultate va obține, Novak Djokovic s-a poziționat de partea ATP în controversa iscată, considerând, la rându-i că decizia de a eliminat acordarea punctelor ”îndreaptă” nedreptatea pe care au comis-o organizatorii de la Wimbledon.

”Sunt fericit că jucătorii sunt de partea ATP și le-au arătat celor de la Wimbledon că au greșit. Trebuie să le arătăm că mereu vor exista consecințe. Sunt afectat, pentru că nu-mi pot apăra punctele, dar sunt fericit să văd că ATP a luat poziție. Wimbledon rămâne Wimbledon, a fost visul meu să joc acolo încă de când eram un copil.

Nu m-am gândit niciodată că merg la Wimbledon pentru bani sau puncte, dar îi înțeleg pe jucătorii afectați. E o situație din care pierdem toți”, a spus Novak Djokovic.

Novak Djokovic a vorbit despre situația de la Wimbledon după ce a debutat cu dreptul la ediția din 2022 a celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros.

Pe zgura pariziană, Novak Djokovic a trecut în minimum de seturi de japonezul Yoshihito Nishioka (99 ATP), scor 6-3, 6-1, 6-0.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: