image
Sursa foto: Profimedia

Icoane și scrisori de la copii, în tancurile trimise în Ucraina: Popii le-au sfințit ca să le protejeze de „sfânta Javelin”

Cele mai moderne tancuri din dotarea armatei ruse, modelul T-90M, sunt încărcate în trenuri care le vor duce pe frontul din Ucraina. Acestea au fost produse la uzina Uralvagonzavod, din Nijni Taghil.

Potrivit informațiilor publicate de jurnalistul Dmitri Kolezev și de presa de la Moscova, înainte să fie trimise la război, în tancuri au fost puse icoane și scrisori de la copii. De asemenea, acestea au fost sfințite de un preot.

„În etapa finală a pregătirii vehiculelor de luptă, în ele au fost incluse desene și scrisori de la copiii constructorilor de tancuri și icoane ortodoxe”, scrie TASS.

Protopopul Ioan Bragin cel care a sfințit tancurile, a spus că „Binele trebuie să fie întotdeauna capabil să se apere. Și, prin urmare, există o astfel de tradiție de a sfinți armele”.

Numit„Spărgătorului” lui Putin, tancul T-90M a fost prezentat prima oară în 2016. În jur de 100 de astfel de blindate sunt în prezent operaţionale în cadrul unor unităţi de elită ale armatei ruse, unele dintre ele implicate direct în invazia Ucrainei, notează Digi24.

Ucrainenii au reușit deja să distrugă mai multe astfel de blindate ale rușilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: