image
Sursa foto: Jurnal.md

Un bărbat din Cimișlia, condamnat la 30 ani de pușcărie pentru trei capete de acuzare, inclusiv pentru omorul tatălui său

Un bărbat în vârstă de 40 de ani originar dintr-o localitate din raionul Cimișlia a fost condamnat la 30 ani închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, fiind învinuit de săvârșirea a trei capete de acuzare și anume: omorul intenționat săvârșit asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime, violență în familie și distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor săvârșite prin incendiere.

Bărbatul este învinuit că, în seara zilei de 22 septembrie 2021, aflându-se la domiciliu în care el locuia împreună cu tatăl său, în vârstă de 67 de ani, l-a ucis cu deosebită cruzime.

„Anterior bărbatul vizat a mai comis acte de violență asupra tatălui său. Astfel, un asemenea caz a avut loc în august 2021, atunci când acesta fiind în stare de ebrietate alcoolică, fără anumite motive l-a doborât la sol și a început a-l uda cu aparatul de spălat de presiune mare, apoi i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, în rezultatul acțiunilor agresive, fiindu-i cauzate vătămări corporale ușoare. Bărbatul a fost învinuit și de un alt caz produs în noaptea de 20 spre 21 februarie 2021, atunci când a incendiat un magazinul din localitatea în care trăia. Ca rezultat al incendiului produs au fost distruse și deteriorate bunurile unui agent economic, în sumă totală de 406 244,65 de lei”, precizează Procuratura Generală printr-un comunicat de presă.

Menționăm că, judecata s-a realizat conform unei proceduri simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ținând cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În aceste condiții, conform normelor legale, acesta a beneficiat de o reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința inculpatului a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Comrat, în termen de 15 zile.

Noutăţile partenerilor

comentarii: