image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Maia Sandu: Declarațiile generalilor ruși privind Transnistria sunt iresponsabile și îngrijorătoare

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a calificat drept „iresponsabile și îngrijorătoare” declarațiile venite de la Moscova privind o intervenție în Transnistria.

„Atacurile din regiunea transnistreană sunt îngrijorătoare. Analizele noastră arată că aceste incidente au fost provocate de forțe pro-război din interiorul regiunii. În același timp, noi am auzit amenințări de la generali ruși despre intenția lor de a ajunge în Transnistria. Evident că sunt declarații iresponsabile în îngrijorătoare”, a declarat Maia Sandu la conferința de presă susținută împreună cu președintele Consiliului European, Charles Michel.

Șefa statului a adăugat că autoritățile de la Chișinău încearcă să descurajeze astfel de incidente.

„Forțele de ordine își fac lucrul pe malul drept. Nu pot să ajungă pe malul stâng, dar chiar și așa încercăm să facem tot ce putem pentru a descuraja asemenea incidente și intenții de destabilizare a situației din RM, indiferent dacă vorbim de malul drept sau malul stâng al Nistrului”, a menționat Maia Sandu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: