image
Sursa foto: Profimedia

Trădare la nivel înalt la Barcelona! Xavi i-a acordat toată încrederea, dar acum a aflat cu cine semnează, de fapt

Barcelona a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat la Frankfurt, cu Eintracht, în prima manșă a sferturilor de finală din Europa League.

O surpriză uriașă a fost absența lui Ousmane Dembele din primul 11 al catalanilor. Francezul, care a avut evoluții entuziasmante de când Xavi a preluat echipa, a luat loc pe banca de rezerve.

Fotbalistul, care este în ultimul an de contract cu gruparea de pe Camp Nou, s-ar fi înțeles cu o altă echipă, iar acesta ar fi fost motivul pentru care a fost doar rezervă la Frankfurt, scrie El Nacional.

La conferința de presă premergătoare meciului cu Eitracht Frankfurt, din sferturile Europa League, Xavi (42 de ani) a fost întrebat din nou de viitorul lui Dembele. Antrenorul a explicat că, în ceea ce îl privește pe el, Dembele a pus deja pixul pe foaie.

La scurt timp după, Xavi ar fi aflat că Ousmane Dembele ar fi ajuns la un acord cu PSG pentru un transfer în vară, informează sursa citată. Acesta este și motivul pentru care francezul a fost ținut pe banca de rezerve.

Dembele a fost introdus pe teren în repriza a doua, în minutul 62, în locul lui Adama Traore, și nu a avut realizări.

"Primul sentiment după negocierile dintre Barcelona și Dembele era că totul a mers bine, dar realitatea este că situația este încă tensionată. Barcelona crede că Dembele are un acord încheiat cu PSG și că actele vor fis emnate odată ce Real Madrid va anunțat transferul lui Mbappe. Barcelona știe că e a doua variantă și nu-i place deloc această situație.", scriu jurnaliștii de la El Nacional.

Speța a ajuns la urechile lui Xavi chiar înainte de meciul cu Eintracht. Antrenorul s-a simțit dezamăgit de Dembele, pe care l-a scos din primul 11.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: