image
Sursa foto: Est Curier

Program extins la eliberarea actelor de identitate și stare civilă

Agenţia Servicii Publice anunţă program extins la eliberarea actelor de identitate și stare civilă în 12 centre multifuncționale.

Începând cu luna martie, centrele multifuncționale din municipiul Chișinău și Bălți vor activa de luni până sâmbătă, de la 07.30 până la 19.00. Iar centrele multifuncționale din raioanele Anenii Noi, Căușeni, Ștefan-Vodă, Hâncești, Ialoveni și Cahul – de la 07.30 până la 19.00, transmite IPN. Serviciile se prestează conform programării prealabile pe site-ul Agenţiei Servicii Publice sau prin intermediul Call-centrului (14 909). Fără programare, solicitanții sunt deserviți în limita disponibilității subdiviziunilor teritoriale ale ASP. În cazul audienței cetățenilor din rândul ordinar, se acordă prioritate solicitanţilor de servicii în regim de urgenţă.

Audierea cetățenilor se desfășoară fără întrerupere la pauză de masă și se va face până la ultimul solicitant, precizează un comunicat de presă al instituției.

Noutăţile partenerilor

comentarii: