image
Sursa foto: Profimedia

Rusia reia atacurile, după o încetare a focului nerespectată

Ministerul rus al Apărării anunță că forțele sale și-au reluat ofensiva în Mariupol și Volnovaha, cele două localități unde ar fi trebuit să funcționeze sâmbătă coridoare umanitare de evacuare a populației.

Într-o declarație pentru agenția rusă de știri TASS, ministerul a precizat că „niciun civil nu a reușit să părăsească Mariupol și Volnovaha prin intermediul coridoarelor de securitate anunțate”.

Ministerul Apărării acuză că „populația din aceste orașe este folosită de naționaliștii ucraineni drept scuturi umane. Batalioanele naționaliste au profitat de această tăcere a armelor pentru a se regrupa și a-și consolida pozițiile”, a declarat generalul-maior Igor Konașenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, scrie Digi24.

Ministerul rus al Apărării declarase anterior că va înceta bombardamentele asupra orașelor Mariupol și Volnovaha pentru a permite organizarea unor coridoare umanitare. Locuitorii de acolo s-au refugiat în subsoluri, sunt fără energie electrică și cu provizii limitate de alimente și apă.

La doar câteva ore după anunțul de încetare a focului, un oficial regional ucrainean de rang înalt a acuzat Rusia că a încălcat acordul, iar evacuările au încetat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: